TVA: reparații Italia – Justificare sume ridicate de administrator

1. Obligațiile fiscale și declarative pentru activitatea desfășurată în Italia depind de mai mulți factori. În primul rând, contează dacă serviciile de reparații sunt legate de un bun imobil sau nu, deoarece acest lucru influențează locul prestării și regimul TVA. De asemenea, este important dacă beneficiarul este o firmă sau o persoană fizică sau neimpozabilă, deoarece facturarea și TVA-ul diferă în funcție de acest aspect. Un alt punct esențial este existența unui sediu fix sau permanent în Italia, ceea ce poate genera obligații fiscale suplimentare. Dacă firma are salariați care lucrează acolo, trebuie luate în calcul și regulile privind impozitarea veniturilor, salariile minime și obținerea formularului A1.

Mai jos găsești detaliat fiecare aspect la care trebuie să fii atent.

A. Dacă discutam de lucrări de construcții, și acestea sunt realizate în legătură cu un imobil din Italia, locul prestarii serviciului se considera a fi din Italia. În acest caz, serviciul este neimpozabil în România deoarece locul prestarii acestuia se considera a fi locul unde este situat acel bun imobil, adică în Italia.

Art. 278: Locul prestării de servicii

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

a)locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;

ART. 268 – Operațiuni impozabile

(1) Din punctul de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) operațiunile care, în sensul art.270 – 272, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; Norme metodologice

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art.275 și 278 ;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art.269 alin. (1), acționând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art.269 alin. (2).

Prin urmare, locul fiind în Italia, veți factura de pe codul de TVA de Italia. Factura va fi cu TVA italian. În România, fiind tranzactie neimpozabila, o veți declara doar în D300 randul 3. Fără 394 și 390. Pe factura veți trece mențiunea “serviciu neimpozabil în România, conform art. 278 alin. (4) lit. a) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal” sau “serviciu neimpozabil în România, conform art.47 din Directiva nr. 112/2006”

B. Dacă discutați despre un alt tip de reparații care nu implică bunuri imobile, pentru a determina obligațiile fiscale legate de TVA ale firmei dumneavoastră în Italia, este necesar să consultați autoritățile fiscale italiene. Este important să verificați dacă îndepliniți criteriile pentru a avea un sediu fix din perspectiva TVA. Acesta se consideră că există dacă aveți resurse materiale și umane suficiente în Italia pentru a desfășura continuu activități economice. În această situație, firma dumneavoastră ar putea fi obligată să se înregistreze în scopuri de TVA și să aplice TVA-ul italian pentru tranzacțiile efectuate în Italia.

Art. 266

(2) În înțelesul prezentului titlu:

b) o persoană impozabilă care are sediul activității economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice și umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii impozabile;

C. Dacă nu aveți un sediu fix în Italia și serviciile prestate nu sunt legate de bunurile imobile, iar partenerul nu vă oferă un cod valid în VIES, acesta va fi considerat o persoană neimpozabilă. În această situație, veți emite factura cu TVA românesc.

Totuși, conform Directivei europene privind TVA, partenerul din Italia are obligația de a solicita un cod special de TVA, care este valabil pentru tranzacțiile intracomunitare. TVA-ul ar fi datorat de partener în Italia, ori efectiv, ori prin mecanismul taxarii inverse.

Art. 278: Locul prestării de servicii

(3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

D. În plus față de obligațiile legate de TVA, trebuie să analizați și posibilitatea constituirii unui sediu permanent, ceea ce ar implica impozitarea profitului în Italia. Conform Convenției de evitare a dublei impuneri între România și Italia, un sediu permanent se formează dacă firma din România desfășoară activități economice în Italia pentru o perioadă mai mare de 12 luni. În acest caz, impozitul pe profit nu va mai fi datorat în România, ci în Italia, pentru veniturile generate pe teritoriul italian.

ART. 5 – Sediu permanent

1. În sensul prezentei convenții, expresia “sediu permanent” înseamnă un loc fix de afaceri prin care o întreprindere își desfășoară în întregime sau în parte activitatea sa.

2. Expresia “sediu permanent” include, în special: (a) un loc de conducere; (b) o sucursală; (c) un birou; (d) o fabrică; (e) un atelier; și (f) o mină, un puț petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale.

3. Un șantier de construcții sau un proiect de construcții ori de instalare constituie un sediu permanent numai dacă acesta durează mai mult de 12 luni.

4. Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia “sediu permanent” se consideră că nu include:
(a) folosirea de instalații numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării de bunuri sau mărfuri aparținând întreprinderii;
(b) menținerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării;
(c) menținerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;
(d) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de bunuri sau mărfuri ori al colectării de informații pentru întreprindere;
(e) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfășurării pentru întreprindere a oricărei altei activități cu caracter pregătitor sau auxiliar;
(f) menținerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare a activităților menționate în subparagrafele de la (a) la (e), cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.

5. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 și 2, atunci când o persoană – alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică paragraful 6 – acționează în numele unei întreprinderi și are și exercită în mod obișnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, acea întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privința oricăror activități pe care persoana le exercită pentru întreprindere, în afară de cazul în care activitățile unei astfel de persoane sunt limitate la cele menționate în paragraful 4 care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent în baza prevederilor acelui paragraf.

6. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-un stat contractant numai pentru faptul că aceasta își exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiția ca astfel de persoane să acționeze în cadrul activității lor obișnuite.

7. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau care își exercită activitatea de afaceri în celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a considera oricare din aceste societăți un sediu permanent al celeilalte.

Pentru a evita riscurile fiscale și pentru a asigura conformitatea, este recomandat să solicitați o analiză fiscală detaliată din partea unui consultant fiscal din Italia sau să contactați direct autoritățile fiscale italiene.

E. În situația în care un salariat desfășoară activități în Italia timp de mai mult de 183 de zile, veniturile plătite de angajatorul din România sunt impozitate în Italia începând cu prima zi a detasarii. În cazul în care salariatul lucrează în Italia pentru mai puțin de 183 de zile, veniturile sunt impozitate în România, cu condiția ca aceste venituri să nu fie suportate de un eventual sediu permanent al angajatorului în Italia.

De asemenea, angajatorul din România trebuie să plătească salariile salariaților delegați în Italia la nivelul salariilor din Italia (adică salariul din România înregistrat în Revisal plus diferența până la nivelul salariului din Italia), precum și diurna pentru Italia (în valoare de 38 de euro/zi). Diurna externă, care nu este impozabilă, este calculată conform prevederilor Codului Fiscal, fiind de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Partea care depășește valoarea neimpozabilă reprezintă un venit impozabil și este impozitată cu toate taxele (impozit, CAS, CASS și CAM). Calculul plafonului aferent valorii a 3 salarii de bază se face raportând acestea la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, fie în țară sau în străinătate.

În plus, va mai fi necesar să aveți detasarea înregistrată în Revisal și să depuneți actele pentru obținerea formularului A1, chiar dacă acesta nu v-a ajuns încă. Este important ca toate aceste aspecte să fie reglementate în conformitate cu cerințele legale, pentru a asigura conformitatea cu normele fiscale și de securitate socială atât în țara de origine, cât și în țara unde se desfășoară activitatea.

—————————————————————————————————————-

2. Sumele transferate către administrator nu sunt automat considerate dividende, iar tratamentul fiscal depinde de natura acestor plăți și de justificarea lor.

A. Dacă sunt dividende, acestea pot fi distribuite doar asociaților firmei, în funcție de părțile sociale deținute. În acest caz, administratorul poate primi dividende doar dacă este și asociat. Pentru aceste plăți, se reține un impozit de 10%, care se declară prin D100 și în D205 până în ultima zi a lunii februarie a anului următor distribuirii. Dacă administratorul este rezident fiscal în altă țară, trebuie analizate și obligațiile impuse de Convenția de evitare a dublei impuneri.

Art. 97: Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

(7) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv, se impozitează cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor reprezentând câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare de către acţionari/asociaţi/investitori. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor/câştigurilor obţinute ca urmare a deţinerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor/asociaţilor/investitorilor până la sfârşitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende/câştig se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat.

Art. 132: Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă

(2) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepţia plătitorilor de venituri din salarii şi asimilate salariilor, plătitorilor de venituri din pensii, plătitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorilor de venituri în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, aceştia având obligaţia depunerii Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

B. Pe viitor, societatea poate hotărî întocmirea unui contract de mandat/administrare, prin care sa fie remunerata administratorul pentru activitatea desfasurata pentru societate. Dacă sumele reprezintă venituri din contract de mandat sau salarii, ele trebuie tratate ca atare și supuse impozitului pe venit, contribuțiilor sociale (CAS, CASS) și contribuției asiguratorii pentru muncă (CAM). Acestea se declară prin D112, conform regimului fiscal aplicabil veniturilor din activități dependente.

Art. 76: Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor

(1)Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.

(2)Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

d) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;

f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

Art. 155: Categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

(1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România şi din afara României, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligaţia declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri:

a)venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76;

Art. 139: Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor

(1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

d)remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;

e)remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

Art. 220 indice 4: Baza de calcul al contribuţiei asiguratorii pentru muncă

(1) Baza lunară de calcul al contribuţiei asiguratorii pentru muncă o reprezintă suma câştigurilor brute realizate din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

d) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii;

e) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

C. În cazul în care transferurile nu sunt justificate prin documente contabile, pot fi considerate avansuri nejustificate (înregistrare în cont 542). Acestea trebuie returnate firmei. Există riscul să fie reclasificate drept venituri salariale și impozitate corespunzător.

Art. 11: Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii.

Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.

Deci, este necesar să verifici statutul administratorului și natura sumelor virate pentru a stabili corect tratamentul fiscal și obligațiile declarative.

 

Reglementare:

• Codul Fiscal