Tratamentul fiscal a lunei cesiuni de creanta intre persoane fizice
Situatie de fapt:
O persoana fizica face obiectul unui control privind situatia fiscala personala ca urmare a identificarii unui risc fiscal ridicat generat de creditarea companiei in care este asociat unic si administrator cu o suma care este calificata de organul fiscal ca facand parte din categoria celor care pot fi considerate ca avand risc fiscal. In perioada 2017-2020 compania in cauza a primit sume de bani de la sotul/sotia persoanei fizice, sume capitalizate corect in contul 462. In iulie 2020, printr-un contract de cesiune de creanta, fara titlu oneros, sotul/sotia decide sa cedeze aceasta creanta asociatului unic si administrator al companiei, printr-un contract neautentificat, dar recunoscut ca atare de catre organul fiscal, iar aceasta cesiune de creanta este inregistrata prin nota contabila 462=4551, marind suma cu care a fost creditata compania.
In perioada iulie – decembrie 2020 contabilul firmei recurge la o serie de inregistrari contabile de tipul 4551=401 prin care regularizeaza soldul debitor al contului 401, sold debitor generat de plati catre furnizori pentru care nu s-au identificat facturile de achizitie si pentru care nici nu s-a dedus TVA aferent si nici nu s-a inregistrat note contabile de cheltuieli (in proportie covarsitoare aceste plati au vizat achizitii de marfuri). O prima inadvertenta contabila vizezaza maniera defectuoasa in care contabilul a recurs la “inchiderea” soldurilor debitoare ale furnizorilor,fara a capitaliza aceste sume fara documente in cont 473. Organul fiscal a considerat ca diminuarea soldului contului 4551 este o realizare a creantei, impozitand-o cu10%, desi nu exista flux de numerar intre contul bancar al firmei si contul personal al asociatului unic si nici vreun document de compensare. Organul fiscal invoca, fara a proba aceste afirmatii, ca platile facute catre furnizori sunt in folosul persoanei fizice (asociatului unic), prevalandu-se de art. 11 din Codul Fiscal. Mentionez ca nu se poate aplica/invoca termenul de prescriptie, intreaga procedura de control fiscal fiind in ineriorul acestui termen.
Intrebare:
Rog opinie privind interpretarea organului fiscal, avand in vedere reglementarile din Codul Fiscal privind declararea si impunerea veniturilor din cesiuni de creanta, coroborat, eventual, cu faptul ca platile “in plus” catre furnizori, adica cele care au generat sold debitor cont 401, nu au avut impact fiscal la nivelul companiei, nici din perspectiva TVA si nici din perspectiva impozitului pe profit, nefiind contabilizate/declarate ca atare. Care articol/articole din Codul fiscal “ingaduie” o astfel de interpretare, adica o creanta presupus a fi “valorificata”, fara flux de numerar cert, sa poata fi impozitata.
1. Cadrul legal privind veniturile din cesiuni de creanță (persoane fizice)
Art. 114 alin. (2) lit. l) Cod fiscal
Include în categoria veniturilor din alte surse:
„veniturile obținute de cedent ca urmare a cesiunii de creanță, respectiv de cesionar din realizarea venitului din creanțele respective”
Art. 116 Cod fiscal
Impozitul de 10% se aplică numai asupra veniturilor efectiv realizate, definite astfel:
- veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură;
Consecință directă: O creanță poate fi impozitată numai dacă există o realizare efectivă a venitului, adică:
- încasare în bani, sau
- contraprestație în natură, sau
- stingerea creanței printr-un mecanism juridic echivalent (compensare, dare în plată, preluare de datorie etc.).
Simpla diminuare contabilă a contului 4551 NU reprezintă realizare de venit, dacă nu există un act juridic care să stingă creanța în raport cu asociatul.
Poate ANAF să considere înregistrările 4551 = 401 ca realizare a creanței?
Situația contabilă
Contabilul a folosit 4551 = 401 pentru a acoperi solduri debitoare ale furnizorilor (plăți fără facturi). Aceste înregistrări:
- nu au document justificativ,
- nu reprezintă o operațiune juridică între asociat și societate,
- nu sting creanța asociatului față de societate,
- nu generează flux de numerar.
Ele sunt doar o regularizare contabilă eronată, care ar fi trebuit făcută prin 473.
ANAF interpretează că:
- diminuarea contului 4551 = „realizare a creanței” genereaza venit impozabil 10%;
- plățile către furnizori fără documente sunt „în folosul asociatului” in baza art. 11 Cod fiscal.
In opinia mea ANAF nu poate transforma o înregistrare contabilă greșită într-un fapt juridic generativ de venit.
Pentru a exista venit impozabil, trebuie să existe:
- o operațiune juridică (compensare, plată, dare în plată etc.),
- o contraprestație,
- o manifestare de voință a părților,
- un flux patrimonial real.
Nimic din acestea nu există.
Art. 11 nu permite ANAF să inventeze venituri fără existență economică. Trebuie probată legătura dintre plata către furnizori și folosul personal al asociatului. În lipsa probelor, art. 11 nu poate fundamenta impunerea.
Art. 114 și 116 Cod fiscal – veniturile din cesiune de creanță
Aceste articole permit impozitarea doar dacă există venit realizat. ANAF poate încerca să argumenteze că:
diminuarea 4551 = „echivalentul în natură al venitului”.
Dar pentru asta trebuie să demonstreze ca asociatul a primit un beneficiu patrimonial.
Fără probă, nu există temei legal.
De ce interpretarea ANAF este forțată juridic și fiscal
1. Nu există venit realizat (art. 116)
Nu există:
- încasare,
- contraprestație,
- stingere juridică a creanței.
O simplă notă contabilă nu generează venit.
Cesiunea de creanță a fost gratuită și recunoscută de ANAF
Cedentul (soțul/soția) nu a obținut venit → nu există bază de impunere.
Cesionarul (asociatul) poate fi impozitat numai dacă realizează venit din creanță, ceea ce nu s-a întâmplat.
Plațile către furnizori nu au fost în folosul asociatului
ANAF trebuie să probeze:
- că bunurile/serviciile au fost folosite personal,
- că nu au legătură cu activitatea economică.
Faptul că nu există facturi nu înseamnă automat folos personal.
Regularizările contabile greșite nu produc efecte fiscale
Contul 4551 nu poate fi diminuat prin 401 fără documente. Corect ar fi fost 473.
Dar o eroare contabilă nu generează venit impozabil.
In concluzie nu există temei legal în Codul fiscal care să permită impozitarea unei creanțe „valorificate” doar printr-o înregistrare contabilă eronată, fără flux de numerar, fără documente și fără o operațiune juridică de stingere a creanței.
Interpretarea ANAF se bazează pe:
- o prezumție neprobata privind folosul personal (art. 11),
- o extrapolare nejustificată a art. 114 și 116,
- o confuzie între eroare contabilă și realizare de venit.
Reglementare:
- Codul fiscal art 114 ; 116 ; art 11
- Ordin MFP 1802/2014
Acest răspuns vă este util?
Vă rugăm să ne lăsați o recenzie pe google:
Mulțumim!
Articol scris de catre Cornel Grama, in data de 19 martie 2026.
Expert contabil si consultant fiscal din Cluj Napoca si unul dintre fondatorii si administratorii Asociației “Tax Advisors” și al Grupului Tax Advisors de pe Facebook cu un numar de peste 45.000 de membri.
2 comentarii
Lucian Savu
19/03/2026 la 21:46Mulțumesc tare mult pentru opinie si raționamentul profesional excepțional!
Ioana
20/03/2026 la 07:47Bună ziua,
Vă mulțumim pentru mesaj și pentru apreciere!
Ne bucurăm că răspunsul oferit v-a fost de ajutor și că ați găsit util raționamentul prezentat. Rămânem cu drag la dispoziția dumneavoastră pentru orice alte întrebări sau clarificări.
Vă dorim mult succes în activitate!
Cu stimă,